Prietenie, credinţă, speranţă

Liana Saxone-Horodi

Agenția ”Anima News” este onorată și fericită, și o să înțelegeți imediat de ce, să vă prezinte în premieră, primul articol scris de colaboratoarea noastră, pictorița Liana Saxone - Horodi, la doar două săptămâni după dificila operaţie de by-pass prin care a trecut.

A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, în decembrie, spre sfârşitul anului, la Haifa, în oraşul de jos, în Wadi Nisnas, să se desfășoare “Sărbătoarea sărbătorilor”. Pe acoperişurile caselor de cultură apare semnul celor trei religii monoteiste: mozaică, creştină şi mahomedană. Hanuca, Crăciunul şi Ramadanul se întâlnesc sub semnul luminii şi al speranţei.
Prea mult timp nu a trecut de când străbăteam străzile pline de oameni, de tarabe bogate în suveniruri sau cu bucate specifice, sahlav, humus-boabe, burgul, care răspândesc şi un miros plăcut de mirodenii orientale. În faţă dughenii “Falafel la bătrânul” era coadă, la fel ca în fiecare an, dar efortul de a aştepta cu răbdare, merita. Emoţiile şi bucuriile te copleşeau şi, parcă intensitatea lor era mai puternică ca niciodată, pentru că intram în anul 2010. A trecut deja un deceniu din noul mileniu. Wadi Nisnas a revenit şi el în pictura mea, cu o luminozitate şi o vervă deosebită. Pentru mine personal, venea să reîntregească gama de lucrări pe care le-am prezentat la expoziţia din 1995, autenticitatea picturilor noi prezentate la expoziţia jubiliară de la Palatul Culturii din Nesher, magnetizând din nou publicul vizitator.
Dar, de ce mi-am adus aminte de toate acestea când noi ne aflăm astăzi la mijlocul lunii februarie şi imaginile sărbătorilor de iarnă au început să se estompeze deja demult?
Pentru că simbolul LUMINII si SPERANŢEI  a adus o MINUNE în viaţa mea şi concluziile la care am ajuns pot aduce MINUNEA în viaţa oamenilor.
Când am sosit pe lume, la 11 septembrie 1940, era exact la cinci zile după instaurarea regimului legionar în România, când tatăl meu, Valentin Saxone, reputat avocat, împătimit de profesiunea sa, a fost exclus din Baroul Avocaţilor. „Ţi-am lipsit ca o gaură în cap!” - îi spuneam de câte ori auzeam povestea şi răspunsul era întotdeauna acelaşi: ”Mi-ai venit ca o rază de bucurie şi speranţă!”. Nu-s sigură că acesta-i tot adevărul dar, un lucru este sigur că, toată viaţa am căutat să aduc bucurie şi lumină celor din jur. Câteodată am reuşit, câteodată nu, oameni suntem! Dar, de încercat...am încercat. „Mai bine încerci şi greşeşti, decât să nu încerci deloc”- am citit zilele acestea într-o carte.
Greşelile întradevăr se plătesc? Poate că da, poate că nu, dar necazurile m-au năpădit ca „o furtună într-o zi senină”. O inimă slăbită, pe care s-a încercat de două ori să fie cât de cât reparată pe bază de „centur” (angeoplastie), dar până la urmă fără rezultat. De ce „sugrumările” pe arterele coronare nu puteau să fie, ca la majoritatea oamenilor, pe linie dreaptă, cu şanse de a fi rezolvate cu balon şi stent, în timp ce la mine erau la bifurcaţia arterelor? De ce trebuia să ajung la soluţia cea mai grea, dar probabil şi cea mai eficace, operaţie de by-pass? „Operaţie” suna verdictul şi biciuia îngrozitor. Mi-am anunţat prietenii „din Metula la Eilat” cât şi pe cei răspândiţi în lume, am lămurit „micile şi inerentele divergenţe” cu cei din jur,  ca să fiu cu inima împăcată şi am început să acţionez.  Am acţionat cu „viteza sunetului” încât în ziua în care se împlinea o lună de la „centur” se împlineau şi două săptămâni de la „operaţia de by-pass”, iar eu mă găseam, împreună cu soţul meu,  la un „hotel de reabilitare” din cadrul Centrului Medical Tel-Hashomer (lângă Tel-Aviv), unde am primit o îngrijire deosebită.
Fiii mei au „declarat”: „Dacă mama nu ar fi mers cu „capul în zid” şi, ar fi apucat să afle ce înseamnă Operaţie pe Cord, precis că nu s-ar fi „aventurat” şi...rămâneam orfani” .
Viteza hotărârii mele a constituit realmente un element decisiv dar, la aceasta s-au adăugat încurajările din toate direcţiile, fără graniţe religioase, ca în  „Sărbătoarea sărbătorilor” din luna decembrie, la noi la Haifa.
Religiile nu mai aveau graniţe, pentru mine s-au rugat peste tot.
În biserici, aşa cum îmi scria Oana Pellea, din Bucureşti: „am vorbit cu preotul meu si va pune - o pilă -: nu va fi o zi mare, va fi o zi binecuvantată şi prima ta zi sănătoasă TUN!”
În sinagogi, aşa cum m-a asigurat rabbi Shlomo Sorin Rosen din Bucureşti că va face un „misheberah” la Sinagoga Mare, unde au fost epitropi bunicul şi tatăl meu, iar aici, la Tel Aviv, Baruh Tercatin, a făcut acelaşi lucru, scriindu-mi: ”Îti urez din inimă REFUA SHELEMA,  să treci usor operaţia şi să-ţi aduci aminte că ai incă de realizat mult pe aceste meleaguri. Capul sus şi cu speranta ca totul va trece cu  uşurinţă;  DUMNEZEU VA FI CU TINE”.
Peste tot în lume, prietenii s-au rugat pentru sănătatea mea, fiecare în felul lui. Când i-am spus cu umor coaforului meu, arab-creştin: „Toni, numai moscheele nu au participat la acest cor de rugăciuni!”, el m-a întrebat:  „Vrei ?”. Era prea mult! Ce ştiu eu despre religia mahomedană?
Ştiu astăzi, însă precis, că Dumnezeu este peste tot.
„Yahooooo! Atunci se bucură şi australienii, mi-a scris într-un proaspăt e-mail cunoscutul publicist George Roca, că avem prieteni sănătoşi şi pe curând şi veseli, şi scriitori, şi pictori şi taclaişti! Shalom, shalom!”. Să dea Dumnezeu!
Revenită acasă, iată răspunsul meu adresat tuturor:
„Acum am - aterizat - pe computer ca să pun pe hârtie un articol început în gând în - vilegiatura medicală -, un articol legat de DUMNEZEUL UNIVERSAL, la care s-au rugat toţi prietenii mei. Pentru mine personal este o ODĂ de MULŢUMIRE pentru Doamne-Doamne (cum îl numeşte Oana Pellea), pentru cititori va fi un apel puternic de a ne întoarce la credinţă, credinţă fără graniţe, pentru că numai aşa vom găsi o limbă comună ca să ne înţelegem”.
Stau în fotoliul din faţa computerului şi-mi trec prin faţă zecile de mesaje pe care le-am primit şi nu ştiu ce să cred, oare despre mine-i vorba? Redau unul singur dintre mesaje, cel al ambasadorului Radu Homescu şi al soţiei sale Geta: „Dragă Liana. Tu care eşti cea mai optimistă persoană pe care am întâlnit-o în viaţa mea, n-ai voie să intri în panică. Medicul care te va opera va reuşi să te readucă la normalitate în cel mai scurt timp după operaţie. Fii bărbată, nu te teme, tu nu te temi de nimic, tu eşti cea mai curajoasă fiinţă de pe Terra, tu vei fii din nou cea mai mare optimistă fiinţă din lume. N-ai voie altfel.
Noi cei care suntem prietenii tăi, inclusiv atâţia alţii care te cunosc, suntem alături de tine, iar gândurile noastre sincere te vor căli atât de tare, că vei depăşi momentul ăsta repede şi cu bine. Operaţia va fi simplă, iar tu vei relua acţiunile tale neastâmpărate, dar culturale, în cel mai scurt timp. Abia aştept un articol semnat de tine despre PRIETENIE ca dar pentru oamenii buni ca tine.
Succes mare la spital şi să ne suni să ne zici cum fu. Îţi ţinem pumnii strânşi ! Adonai va fi cu tine!!!”
Sper să nu vă decepţionez. Renumitul chirurg, profesorul Dan Aravot, personalul spitalului Elisha din Haifa şi a hotelului de reabilitare de la Tel Hashomer, precum şi soţul şi cei doi fii ai mei, şi-au făcut datoria cu prisosinţă. Acum a venit rândul meu.
Articolul acesta, de reîntoarcere, care “mi s-a învârtit mult în cap”, vreau să fie un îndemn la Prietenie, Credinţă, Speranţă. Probabil că-mi va lua mult timp ca să mă recunosc că, eu sunt aceea în care v-aţi pus atâtea speranţe. Ştiu că sunt aşteptată de prieteni buni şi cu ajutorul lor sper să depăşesc momentele grele ale acestei reveniri la viaţă. (Liana Saxone-Horodi, Anima News)