|
O inițiativă de succes: Bienala de Artă de la Haifa
Corespondentul Anima News, Ivan Lungu, transmite: La Haifa se află în plină desfășurare, înregistrând un succes deosebit prima Bienală Mediteraneană de Artă Contemporană, al cărei vernisaj a avut loc pe data de 18 februarie Acest eveniment a fost iniţiat de
cel care şi este, în mod firesc, curatorul şi directorul artistic al Bienalei, artistul plastic din Haifa, de origine română, Belu-Simion Făinaru. Toate lucrările sunt expuse în containere de marfă, amenajate, desigur, special şi integrate frumos şi interesant în mediul urban al oraşului de jos al Haifei, mai precis în campusul portului acestuia. Este foarte interesant de remarcat un lucru. Aceste conteinere care, după cum se ştie, sunt nişte unităţi de ambalaj uriaşe, în care se transportă, în genere, mărfuri de tot soiul - inclusiv armamente şi muniţii - pe mările şi oceanele lumii, sunt transformate acum în spaţii de expunere şi simbolizare a păcii, de prezentare şi reprezentare a unei identităţi culturale în căutarea şi, chiar, realizarea unei legături, a unei relaţii cu mediul urban, cu contemporaneitatea. Tema Bienalei este conceptul de CASĂ, drept spaţiu identitar - chiar cu dublă funcţionalitate: culturală , dar şi utilitară. Conceptul acesta crează condiţii de discuţii despre identitate şi individuaslism sau chiar despre timp şi loc, în această eră nu numai a culturii globale, dar chiar şi a tendinţelor de piaţă ale societăţii de consum în care trăim. Chiar dacă astăzi, în bună măsură, arta şi cultura au devenit (poate în parte) nişte reflectări ale unei bogăţii materiale, ele rămân totuşi deschise unei dezbateri despre originalitate şi identitate personală şi culturală. Reflectarea valorilor non-comerciale ale culturii se vor plasa, (sper şi în concepţia vizitatorilor) în centrul atenţiei., dovedind că arta trebuie prezentată şi cunoscută nu numai de un aşa zis "grup restrâns" de cunoscători , ci unei audienţe cât mai largi, permiţând astfel tocmai această legătură cu publicul. Participarea deosebit de largă la această manifestare culturală internaţională, a peste 40 de creatori de artă din 13 ţări, relevă importanţa ei, Bienala de la Haifa, alăturându-se astfel celora de la Veneţia, Istambul şi Atena, ca parte a fenomenelor de cultură a ţărilot riverane Mării Mediterane. Nume sonore, cunoscute în lumea internaţională a artei plastice precum Christian Boltanski (Franţa), Chantal Akerman şi Herman Van Ingelgem (Belgia), Albert Kleist( Olanda), Ana Anders (Germania), Maria Papadimitriou (Grecia), Mounir Fatmi (Maroc), Hale Tanger si Mekhitar Garabedian (Turcia), sau japonezii Kyoto Ebata şi Mariko Asai, alături de israelieni ca Dani Karavan, Miha Ulman, Amos Gitai, Belu Făinaru sau palestinienii Raad Buhia şi Jumana Manna, precum şi artiştii plastici arabi israelieni Buthina Abumilhim şi Muhamad Kalsh, vorbesc de la sine. Evident la aceştia trebuie să adăugăm şi numele a şase din cei mai cunoscuţi artişti plastici din România : Dan Perjovschi, Matei Bejenaru, Sebastian Moldovan, Alexandra Croitoru, Ciprian Mureşan şi Victor Man, care expun în cadrul Bienalei desene conceptuale, grafitti, lucrări video, instalaţii şi proiecte interactive. Unele lucrări sunt rezultatul unor proiecte de cercetare, realizate chiar în Haifa, cum ar fi de exemplu lucrarea foto-video "From Afar/De departe" a lui Matei Bejenaru, sau lucrarea bazată pe experienţe personale legate de Israel în instalaţia "Cancer Sprouts" a lui Sebastian Moldovan. Întrucât Bienala va dura două luni, pănă în ajunul Zilei Independenţei statului Israel, este interesant de semnalat că pe parcursul Bienalei vor fi organizate workshopuri, simpozioane şi master classes cu artiştii participanţi, în colaborare cu Universitatea din Haifa - Departamentul de Artă şi Departamentul de Teatru, Academia WIZO Haifa pentru Design şi Educaţie şi cu Colegiul Academic Caramel. Vernisajul Bienalei a fost salutat de Primarul Haifei, dl. Iona Iahav, şi de directorul Bienalei, dl. Belu Făinaru. A avut loc, de asemenea, un program muzical şi s-a sevit o trataţie uşoară. Participarea a fost numeroasă, cu un public nu numai de artişti şi ziarişti din Haifa, ci şi cu oameni de cultură din diverse părţi ale ţării, precum şi reprezentanţi ai presei şi statiilor de TV din diferirte ţări, dintre ele remarcându-se trimisul "Jurnalului Naţional " din Bucureşti, precum şi o echipă a TVR, venită special pentru acest eveniment. În încheiere trebuie amintit că Bienala este organizată de Primăria Municipiului Haifa, cu colaborarea secţiei culturale a Ambasadei Franţei din Israel precum şi a Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Personalului ICR îi revine o menţiune cu totul specială pentru felul în care s-a ocupat de participanţii români în prima fază a prezenţei lor la Haifa, când au pregătit expoziţia, precum şi pentru preocuparea faţă de cei trei participanţi români la deschidere, dar şi de trimişii presei din România. În numărul de săptămâna viitoare a ziarului voi reveni cu o prezentare specială, mai amplă şi mai personală a celor şase artişti români, participanţi la Bienală, precum şi cu discuţiile avute cu cei trei dintre ei, Alexandra Croitoru, Matei Bejenaru şi Sebastian Moldovan, care au fost prezenţi la vernisaj. (Ivan Lungu, Anima News)
|