|
Publicația arabă ”Al - Hayat” îl susține pe scriitorul israelian Amos O
"Un scriitor minunat, un artist din cap până-n picioare". Scriitorul israelian de talie internațională Amos Oz este obișnuit cu aemenea aprecieri venite din partea criticilor literari din Europa și nu numai. De data aceasta însă complimentele au venit dintr-o direcție surprinzătoare:
”Al - Hayat”, unul dintre cele mai populare ziare din lumea arabă, publicat la Londra, dar difuzat în întreaga lume. Ziarul, a cărui rubrică literară este considerată ca fiind de înaltă calitate în limba arabă, a publicat un articol complex de analiză (1.500 cuvinte), a ultimei traduceri a cărții ”Poveste despre dragoste și întuneric” a lui Amos Oz, copleșindu-l cu laude pe autor. Criticul Ahmed Zin - Din a subliniat că aceasta este cea mai importantă și cea mai bună carte a lui Oz şi a apreciat modul în care el descrie cititorilor viata sa, procesul de scriere şi istoria Israelului. Printre altele, Zin - Din scrie că Oz prezintă sosirea evreilor în țară ca o decizie a sorții sub forma unei melodrame și că autorul încearcă să păstreze un echilibru între dreptul întemeierii unui stat evreiesc și dreptul rezistenței palestinienilor. Potrivit ”Al - Hayat”, romanul ”Poveste de dragoste și întuneric” prezintă înființarea statului Israel ca o poveste tragică în care un ”altul” sosește de dincolo de mare și-și impune prezența asupra palestinienilor. Analiza romanului pune mereu accentul pe marele talent al lui Oz. Se pare că cel puțin echipa de la ”Al - Hayat” nu se revolta dacă, în sfârșit, Premiul Nobel îi va fi atribuit lui Amos Oz. (Anima News)
|