Andrei OIŞTEANU

I.P. Culianu – Studii de magie şi mitologie românească

În arhiva mea se află o ofertă de publicare, pe care am depus-o pe la începutul anilor ’90 la o importantă editură românească. Propuneam atunci să îngrijesc o ediţie critică Ioan Petru Culianu şi să editez – pentru început – un volum de  studii româneşti. Cartea urma să cuprindă 16 studii şi articole publicate de Culianu (sau rămase inedite) privind cultura română. Documentul este datat 15 iulie 1991, la mai puţin de două luni după asasinarea la Chicago a istoricului religiilor (21 mai 1991). Voiam atunci să-l fac pe Culianu cunoscut publicului din ţară (nu-i apăruse nici o carte în România) şi să prezint interesul său constant pentru cultura tradiţională şi cea savantă românească.
Volumul respectiv nu a apărut niciodată din cauza problemelor de copyright. Ulterior m-am implicat în alte proiecte privind editarea şi buna receptare a operei lui Ioan Petru Culianu în România. Cea care a dus şi duce la cote exemplare acest deziderat este sora istoricului religiilor, Tereza Petrescu-Culianu, anume prin colecţia Biblioteca I.P. Culianu, publicată de editura Polirom. O colecţie exemplară cu un titlu bine ales pentru că astfel poate include atât cărţi scrise de Culianu, cât şi cărţi scrise despre el. Din anul 2002 s-au publicat în colecţia respectivă 25 de volume, dintre care 21 din prima categorie şi 4 din a doua. O prezenţă editorială excepţională în aceşti ultimi opt ani. În medie, cam trei volume pe an.
După primul volum de studii româneşti semnate de I.P. Culianu (publicat la Polirim în 2000, ediţia a doua în 2006), recent a apărut volumul al II-lea. Cartea cuprinde studii despre simbolistica baladei Soarele şi Luna, despre miturile cosmogonice româneşti de factură dualistă, despre iconografia folclorică, despre fenomenul vrăjitoriei în cultura tradiţională românească şi europeană, despre mitologia vampirului, despre hermeneutica lui Mircea Eliade, dar şi derapajul politic al acestuia, articole despre Mhai Eminescu (“teme magice”), B.P. Hasdeu (Etymologicum Magnum Romaniae), Urmuz (“precursor al lui însuşi”), Emil Cioran, Constantin Noica, Horia Stamatu, Monica Lovinescu, Adrian Marino, Mircea Ciobanu, Dan Laurenţiu, Mihai Ursachi etc. Nu mi-am propus să recenzez acum acest volum. Voi menţiona doar că este, ca majoritatea cărţilor semnate de Culianu, un spectacol cultural care nu trebuie ratat.
Ceea ce doresc acum este să aduc un omagiu public acestui mare intelectual român care a murit asasinat la vârsta de 41 de ani, şi care pe 5 ianuarie 2010 ar fi împlinit 60 de ani. Altfel, îl omagiez constant şi chiar cotidian, lucrând la Institutul de Istorie a Religiilor în “Sala Ioan Petru Culianu”. Împreună cu colegii mei de Institut am decis ca în aceset mod să îl includem pe I.P. Culianu printre părinţii fondatori ai disciplinei istoria religiilor în România, alături de Mircea Eliade, Moses Gaster şi Arion Roşu. În mod ciudat, dar nu lipsit de semnificaţie, toţi cei patru savanţi s-au realizat în exil.
Din lunga listă de proiecte editoriale avute în vedere de Culianu (listă găsită printre hârtiile sale), ne putem imagina cam cum ar fi evoluat strălucitul istoric al religiilor după 1991, în anii deplinei maturităţi. Vom afla mai multe despre el şi proiectele sale din jurnalul pe care l-a ţinut de-a lungul anilor. Editorii anunţă că în viitorul apropiat va fi publicat un volum cu Pagini de jurnal semnate de Ioan Petru Culianu. 

Ioan Petru Culianu (Iaşi, 1950 – Chicago, 1991) ar fi împlinit 60 de ani

Ioan Petru Culianu se naşte la Iaşi la 5 ianuarie 1950, într-o veche familie de intelectuali marcanţi. În 1971 absolvă Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale (secţia italiană), la Universitatea din Bucureşti. În timpul anilor de facultate refuză încercările insistente de a fi racolat în rândurile Securităţii. În 1972 primeşte o bursă la Universitatea din Perugia şi cere azil politic în Italia. Lucrează cu profesorul Ugo Bianchi, (specialist în gnosticism şi religii dualiste) cu care îşi dă doctoratul. În septembrie 1974 se întâlneşte cu Mircea Eliade la Paris şi în 1978 publică în Italia monografia “Mircea Eliade”. În perioada 1976-1986 predă la Universitatea din Groningen (Olanda) şi publică mai multe cărţi importante de istorie a religiilor: “Éros et magie à la Renaissance” (Flammarion, 1984) şi “Expériences de l’extase” (Payot, 1984). În 1980 obţine al doilea titlu de doctor, la Sorbona, cu prof. Michel Meslin. În martie 1986 pleacă la Chicago, la University of Illinois, ca “visiting professor” la catedra de istorie a religiilor condusă de Mircea Eliade. Îl veghează pe Eliade pe patul de moarte şi, la decesul acestuia (22 aprilie 1986), citeşte la Rockfeller Chapel, împreună cu Saul Bellow, pasaje din scrierile maestrului. În 1991 apare celebrul “Dicţionar al religiilor”, semnat de Eliade & Culianu. Alte cărţi de istorie a religiilor semnate de I.P. Culianu: “Călătorii în lumea de dincolo”, “Gnozele dualiste ale Occidentului” ş.a.
Profesional discipolul îşi apreciază maestrul, dar îi critică derapajul politic din a doua jumătate a anilor ‘30. Se logodeşte cu o tânără cercetătoare americană de origine evreiască, Hillary Wiesner, şi în vederea căsătoriei îşi manifestă intenţia de a trece la mozaism. Culianu îi susţine pe dizidenţii anticomunişti din România, iar după revoluţia din decembrie 1989 critică aspru regimul neocomunist stabilit în ţară. Primeşte ameninţări cu moartea, semnate de o grupare securisto-naţionalistă “Fiii lui Avram Iancu”. La 21 mai 1991 este asasinat într-un grup sanitar din Universitatea din Chicago. Criminalul şi motivul crimei rămân necunoscute, dar mulţi comentatori consideră că este vorba de un asasinat politic.