|
Preşedinta Tribunalului Suprem din Israel rănită de un pantof aruncat în direcţia ei
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Ierusalim, care asista la o şedinţă a Tribunalului Suprem, a aruncat brusc un pantof în direcţia judecătoarei Dorit Beinish, preşedinta Tribunalului, care a fost lovită în plin. În urma şocului, Beinish a căzut, şi-a spart ochelarii şi a fost rănită uşor la ochi şi nas.
Ea a primit îngrijiri medicale pe loc şi a decis să revină în sală şi să continuă dezbaterile.
Atacatorul a fost arestat de forţele de ordine şi interogat. Din primele rezultate ale anchetei rezultă că el nu avea nici o legătură cu cazul care se dezbătea în momentul agresiunii. Bărbatul a declarat poliţiştilor că Beinish "îi amărăşte viaţa de mulţi ani" şi a vrut să se răzbune pe ea.
Atacul asupra preşedintei Tribunalui Suprem a declanşat vii reacţii în lumea politică şi juridică. Preşedintele Shimon Peres şi premierul Beniamin Netaniahu, aflaţi în străinătate, primul la Berlin şi al doilea în Polonia, au contactat-o telefonic imediat pe judecătoarea Dorit Beinish, interesându-se de starea ei medicală şi asigurând-o de sprijinul lor. Cei doi lideri de stat, precum şi preşedintele Knessetului, Ruben Rivlin, şi-au exprimat revolta faţă de această agresiune, acuzând orice act de violenţă împotriva instituţiilor statului şi a reprezentanţilor lor. (Anima News)
|